“A fost odată ca niciodată…” este formula iniţiatoare prin care Lasse Hallström introduce spectatorul în atmosfera feerică a faptelor ce urmează a fi prezentate în noua sa producţie inspirată din romanul “Chocolat” de Joanne Harris.
Motivul vântului din nord este prezent pe tot parcursul derulării evenimentelor, având puterea de a lua decizii asupra destinelor şi de a le schimba, de a le controla şi de a le impune supunerea la propria voinţă. Cu alte cuvinte, vântul echivalează cu divinitatea aferentă lumii creştinizate şi face cunoscută apartenenţa protagonistei la o cultură enigmatică, şi anume la cea mayaşă.
Povestea capătă formă într-un orăşel franţuzesc, Lansquenet, unde vieţile locuitorilor săi decurg în rigurozitatatea unei discipline absolute. Prin respectarea unei tradiţii nomade ancestrale , Vianne Rocher şi fiica sa Anouk poposesc în acest spaţiu, tulburând liniştea care stă la baza societăţii restrânse a orăşelului prin deschiderea unei ciocolaterii în plin Post al Paştelui, fapt ce-l ambiţionează pe Contele de Reynaud, primarul, să determine plecarea acestora. Purtând un respect deosebit generaţiilor trecute, acesta din urmă este “un om răbdător”, care, prin propriul exemplu, caută să controleze buna convieţuire a locuitorilor prin urmarea unor linii bine definite ale eticii şi moralităţii susţinute de către biserică. Faptul că Vianne este păgână şi mamă necăsătorită acutizează ambiţia primarului, anulând orice posibilitate a acesteia de a se integra în noul colectiv. De aceiaşi neacceptare suferă şi Armande, proprietara spaţiului destinat ciocolateriei, care, prin comportamentul ei necorespunzător, a câştigat dispreţul fiicei sale Caroline. Sub masca durităţii, bătrâna ascunde sentimentul durerii şi al singurătăţii pe care i-l împărtăşeşte lui Vianne, mărturisindu-i că nu-şi poate vedea nepotul din pricina Carolinei, care caută să-l sufoce pe băiat cu nevoia obsesivă de a-l proteja şi de a-l ţine cât mai departe de exemplul negativ oferit de Armande. Protagonista caută, aşadar, un prilej de a face posibilă apropierea dintre bunică şi nepot şi face din magazinul său locul de întâlnire a celor doi. Pe de altă parte, se evidenţiază drama Josephinei Muscat, o femeie nevoită să îndure tratamentul dur pe care i-l oferă brutalitatea unui soţ faţă de care nutreşte numai sentimente de ură şi teamă. Pentru aceasta, noua venită devine o poartă de salvare prin faptul că în ea găseşte susţinerea, înţelegerea şi încurajarea care îi lipseau. Prin legarea prieteniei cu Vianne, Josephine îşi descoperă latura puternică care-i defineşte personalitatea. În ciuda faptului că cei mai mulţi se simt tentaţi de rafinamentul dulciurilor expuse în noul magazin, nu la fel de mulţi se încumetă să încalce regulile impuse de Conte, cu atât mai puţin când străina nu ezită să lege o nouă prietenie cu Roux, un cântăreţ ambulant pe care râul îl poartă în Lansquenet.
Favorul de care se bucură Armande mulţumită Viannei cere o recompensă, fapt pentru care bătrâna îi cere acesteia să organizeze o petrecere cu ocazia zilei sale de naştere la care vor participa toţi cei simpli tentaţi de farmecul ciocolatei. Desertul, însă, urmează să fie servit pe barca lui Roux, unde bunica şi nepotul recuperează timpul pierdut fără ştirea Carolinei. Aceasta din urmă îi surprinde mai târziu în plină distracţie, dar alege să nu-i strice aniversarea mamei sale. În acest context vesel, Roux şi Vianne îşi aleg un moment de intimitate în care soţul Josephinei pune la cale un incendiu care să pună capăt desfătării celor invitaţi. Odată cu izbucnirea incendiului, Vianne trăieşte disperarea pericolului de a-şi pierde fetiţa, care este totuşi salvată de Josephine. În urma întâmplării nefericite, Roux părăseşte orăşelul, iar bătrâna Armande moare din cauza neglijării diabetului care i-a grăbit sfârşitul. Conştientizând imposibilitatea de a-şi continua viaţa în cadrul acestui colectiv din partea căruia a cunoscut mai mult respingere decât acceptare, Vianne îşi pregăteşte şi ea plecarea, în ciuda faptului că Anouk refuză să revină la viaţa nestatornică de dinainte. În urma conflictului cu mama ei, fetiţa scapă una dintre valizele în care se afla cenuşa bunicii sale mayaşe a cărei poveste o cerea în fiecare seară. Incidentul îi semnalează Viannei dorinţa mamei sale de a lăsa vântul din nord să decidă asupra altor destine, motiv pentru care o va elibera prin risipirea cenuşei în vâltoarea vântului omniprezent. Mai mult decât atât, în speranţa că îşi va convinge prietena să rămână, Josephine începe pregătirile pentru festivalul care urma să aibă loc, iar strădania ei de a-i aduce în ajutor şi pe ceilalţi care altminteri au participat la aniversarea Armandei nu s-a dovedit de prisos, deoarece, aşa cum a sperat, Vianne înţelege că este momentul să rămână.
Într-un alt plan Contele de Reynaud îşi dă seama că încercările disperate de a o alunga pe noua venită nu au avut decât repercursiuni tragice. Prin “purificarea” şi educarea lui Serge, soţul Josephinei, cu scopul de a o determina să se întoarcă la rolul de soţie, interesul primarului era mai mult acela de a-şi duce la capăt planul de a o face să plece pe Vianne, însă caracterul brutal al lui Serge a dus la interpretarea spuselor sale în scopuri criminale care au dus la incendiul de pe râu. Asumându-şi responsabilitatea acelui nefericit eveniment, Contele îşi descoperă slăbiciunea, sfârşind în vitrina magazinului de ciocolată după ce lăcomia şi pofta a învins rezistenţa la tentaţie. Cu toate acestea, Vianne îl înţelege şi îl iartă pentru nedreptatea cu care s-a comportat în ceea ce-o priveşte, scena din final reflectând împăcarea tuturor locuitorilor şi armonia al cărei centru devine ciocolata. Desigur că noul echilibru restabilit este consolidat în cele din urmă şi de întoarcerea lui Roux.
Aşadar, filmul se construieşte pe o serie de antinomii ideologice, umane şi afective, elementul dulce fiind soluţionarea conflictelor întrucât ciocolata înmoaie rigiditatea traiului lansqueneţilor prin intermediul eroinei care izbuteşte prin căldura şi aroma deserturilor să înlăture măştile celor pe care îi întâlneşte şi să dezvăluie latura imperfectă, umană a acestora. Totodată, greutăţile pe care le întâmpină la sosirea ei nu fac decât să anuleze dependenţa acesteia de vântul nordic şi să-i pună în propriile mâini frâiele destinului său. Drept urmare, ciocolata este metafora ce corespunde imboldului eliberator atât pentru membrii comunităţii, cât şi pentru Vianne, în timp ce rătăcitorul Roux îi face cunoscută acesteia nevoia de apartenenţă.
Aşa cum declară regizorul însuşi, filmul “este despre conflictul constant dintre tradiţie şi schimbare, […]despre intoleranţã şi despre consecinţele care apar atunci când nu-i laşi pe ceilalţi sã-şi conducã viaţa dupã propriile principii [...] CIOCOLATÃ CU DRAGOSTE mi-a oferit ocazia de a explora alte excentricitãţi ale personalitãţii. În aceastã poveste, personajele sunt pline de contradicţii şi tocmai de aceea sunt foarte vii şi ne cuceresc. Eroina povestii este Vianne, un spirit cu adevãrat liber, dar totodatã şi prizoniera destinului ei. Nemesis-ul ei, Contele de Reynaud, pare sã deţinã controlul, dar este prizonierul sentimentului tradiţiei. Contele de Reynaud priveşte oraşul şi vede pãcãtoşi şi rataţi; Vianne vede doar fiinţe umane cu defecte care pot fi iertate.”
În ceea ce-l priveşte pe misteriosul Roux, Johnny Depp declară: “E genul de tip care ancoreazã într-un sat, îşi câştigã traiul un timp ca şi cântãreţ ambulant, apoi pleacã mai departe. M-am gândit cã lui Roux i s-ar potrivi blues-ul vechi, iar aceasta este prima datã când cânt la chitarã într-un film.” (Depp mentioneazã cã în “Cry Baby” a mimat scenele când cânta la chitarã.) Potrivit acestor aspecte, actorul oferă farmec interpretării acestui rol secundar care motivează importanţa acestuia datorită căreia Roux se clasează printre primele cele mai importante personaje care-l definesc pe Depp.
Aşadar, Vianne şi Roux nu se individualizează, nu eclipsează celelalte personaje, ci majoritatea sunt modele umane complexe care domolesc întrepătrunderea mitului cu adevărul într-o viziune feerică în care ciocolata ia diverse forme prin polivalenţă: ea corespunde atât farmecului diavolesc cât şi celor mai bune intenţii.
