The Brave (Preţul morţii) 1997

În derularea actvităţii actoriceşti întreprinse de Johnny Depp, iată-ne ajunşi într-o etapă în care acesta se angajează nu numai ca actor, ci şi ca regizor într-o dramă a unui fost puşcăriaş ce se desprinde dintr-un tablou colorat şi mizer totodată al pieilor roşii din America Latină.

Tema filmului se naşte din disperarea omului de a scăpa de sărăcie şi de a-şi ajuta familia, protagonistul, Raphael, fiind prototipul părintelui capabil de sacrificiul suprem de dragul copiilor şi soţiei. Din dorinţa de a se revanşa faţă de cei dragi cărora le-a pierdut încrederea în urma unui trecut în care a căzut în patima alcoolului, dar şi în care şi-a pierdut ani fiind în închisoare, pricinuindu-le suferinţă mai ales copiilor din cauza absenţei îndelungate, Raphael porneşte în căutarea unui loc de muncă. Cu toate acestea, viaţa nu se dovedeşte a fi mai îngăduitoare nici de această dată, întâlnind un bătrân excentric (Marlon Brando) care îi propune să se lase ucis într-un film în schimbul a 50 000 de dolari, deşi recunoaşte că viaţa unui om nu poate fi cumpărată, însă degradarea societăţii umane ajunge să constrângă individul până la vânzarea propriei vieţi. În acest sens este relevantă atât replica bătrânului McCarthy: “Ştii, e insultător să pui preţ pe viaţă, dar dacă spunem lucrurilor pe nume...” cât şi cea a protagonistului care i-i se adresează preotului spunând: “ Nu, părinte. Mi-am vândut trupul ca o târfă”; mai mult decât atât Raphael nu se mulţumeşte cu asta, ci îi indică preotului realitatea făcând referire la ipocrizia oamenilor prin afirmaţia “Biserica iartă târfe în fiecare zi.” Tot în acest sens se desprinde discursul din timpul spovedaniei când îi mărturiseşte preotului ceea ce avea să facă din dragoste pentru familie: “În câteva zile vor distruge tot satul. Ce se întâmplă atunci? Unde se duc Rita şi copiii? Biserica le va cumpăra o casă? Poate guvernul?”. Sătul de condiţiile mizere în care îşi creşte copiii, dar şi presionat de faptul că o mare companie urma să demoleze rezervaţia de indieni în care locuieşte, protagonistul acceptă propunerea bătrânului, având la dispoziţie o săptămână în care să se bucure alături de familie. Odată scurs acest răgaz, Raphael îşi îndeplineşte misiunea, demonstrând curajul de care este capabil, tema filmului construindu-se în jurul spuselor bătrânului McCarthy: “Măsura finală a curajului este aceea de a sta drept  în faţa morţii.”

Aşadar, protagonistul se dovedeşte a fi unul demn şi înzestrat cu un curaj ce depăşeşte limitele umane fireşti, urmând prin hotărârea luată îndemnul soţiei: “Dacă vrei să-ţi ajuţi familia, mai întâi trebuie să o iubeşti!”. În ciuda luptei pe care o duce cu sine de la întâlnirea cu bătrânul până în momentul concret al renunţării la viaţă de dragul celorlalţi, el îşi acceptă soarta în cele din urmă, dar nu înainte de a-şi încheia socotelile cu familia, prietenii şi duşmanii săi. Aşadar, Raphael este personajul care se află situat între cele două orizonturi ale umanităţii: Eros şi Thanatos. Prin ceea ce numeşte preotul Stratton “sinucidere”,  eroul dă dovadă de o incredibilă depăşire a propriilor limite din dragoste veritabilă şi necondiţionată pentru copii şi soţie, arătându-şi regretul pentru faptele din trecut şi dorinţa de a le recâştiga afecţiunea şi încrederea.

Şi de această dată Johnny Depp se dovedeşte capabil de a pătrunde în totalitate în pielea personajului interpretat, dând contur unei drame care, prin intensitatea trăirilor şi a suferinţei personajului său, redă tensiunea de pe câmpul de luptă din interiorul unui părinte dispus să renunţe la viaţă pentru a asigura un viitor propriei familii. Totodată interpretarea lui lasă un gust amar în urma vizionării, dând frâu liber percepţiei asupra celor două coordonate în jurul cărora gravitează umanitatea. Mai mult decât atât, dincolo de această problematică abstractă, ne reaminteşte că diferenţa dintre păturile sociale nu afectează omul numai din punct de vedere material, ci are puterea de a vinde şi cumpăra vieţi, de a distruge măruntele bucurii ale omului obişnuit, banul fiind cel care de multe ori nu ne gestionează numai existenţa, ci şi trecerea în nefiinţă. În ciuda acestor concluzii pe care povestea acestui personaj ni le transmite, este necesar să sesizăm faptul că aparent lăcomia îl împinge pe Raphael la moarte, însă în esenţa acestei decizii stă de fapt o dragoste nemărginită pentru familie, iar fapta lui este în fond o dovadă de curaj nebănuită care-i schimbă eticheta din delicvent în erou. Tocmai din acest punct de vedere, Depp se remarcă de această dată nu numai ca actor, ci şi ca regizor şi scenarist.