În acelaşi an o nouă realizare cinematografică sub regia lui John Badham se bucură de participarea starului hollywoodian, întreaga intrigă a acesteia construindu-se în jurul unei crime ce presupune inclusiv complotul oamenilor legii. Cu alte cuvinte, acţiunea aduce într-un prim plan o problematică actuală a societăţii secolului XXI, oferind veridicitate faptelor petrecute.
Incipitul acţiunii este marcat de sosirea lui Gene Watson (Johnny Depp) şi a fiicei lui Lynn în Los Angeles cu prilejul unor întâlniri în interes de serviciu. Ajunşi în gară, tatăl şi fetiţa sunt reţinuţi de doi poliţişti, în maşina cărora Gene află că este necesar să o omoare pe guvernantă, altminteri Lynn urma să fie ucisă. Încercarea de a evita să devină un criminal eşuează în repetate rânduri, aflând că moartea guvernantei a fost pusă la cale atât de soţul ei cât şi de oamenii legii, complicii acestuia. În cele din urmă reuşeşte să-i dezvăluie femeii intenţiile necurate ale celor care o înconjoară, evitând atât uciderea acesteia, cât şi a micuţei Lynn.
Modelul tatălui capabil de orice sacrificiu pentru protejarea fiicei este puternic conturat în acest nou personaj deppian care pe întreg parcursul acţiunii este străbătut de trăiri extreme, fiind nevoit să aleagă între viaţa fiicei sale prin recurgerea la crimă şi viaţa unei femei necunoscute prin păstrarea propriilor principii etice şi morale. Mai întâi se izbeşte de şocul şantajului la care este supus, sentimentul fiind urmat ulterior de teamă şi înfricoşare. Disperarea de care este cuprins îl copleşeşte, determinându-l să săvârşească fapte imprudente, neştiind totodată că toate persoanele influente prezente erau părtinitoare la viitoarea crimă. Apoi, dezamăgit şi scârbit totodată de toţi cei implicaţi în mârşâvia pe care este obligat să o sâvârşească, protagonistul găseşte ajutor în personalul hotelului unde se desfăşoară acţiunea. Astfel se dovedeşte că simplitatea omului modest este mai presus de succesul celor puternici. În ceea ce priveşte protagonistul, acesta este ancorat într-o situaţie-limită, tensionată care îl supune la trăiri extreme, soarta fiicei sale depinzând de uşurinţa de se preta mizeriilor societăţii, însă, în ciuda presiunilor şi a pericolului în care se află fetiţa, Watson găseşte un mijloc care duce la soluţionarea problemei, păstrându-şi conştiinţa curată şi recuperându-şi fiica teafără. Mai mult decât atât, din dorinţa de a acţiona conform conduitei sale etice şi morale, protagonistul îi face cunoscută problema guvernantei, ajutând-o astfel să descopere adevăratul soţ alături de care trăieşte. Finalul este unul deschis, lăsând o liberă interpretare spectatorului, care, în mod inevitabil, poate intui un sfârşit pedepsitor al nelegiuiţilor, binele fiind victorios în faţa răului.
În ceea ce priveşte jocul actoricesc, Depp transmite publicului intensitatea emoţiilor şi a tensiunii unui tată aflat într-o situaţie neobişnuită şi periculoasă. Mişcarea scenică, gesturile şi grimasele acestuia sunt, în acest film, mai presus de cuvinte, accentuând o forţă emoţională care implică spectatorul în acţiunea dramatică, trezindu-i curiozitatea şi interesul. Mai exact, Depp se angajează atât de mult în redarea acestui rol încât îl determină pe cel ce vizionează să participe alături de el la evenimentele desfăşurate, ceea ce face remarcabilă prezenţa acestuia în planul principal al acţiunii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu